ştii, domnişoară...

ai plecat aşa de repede din casa noastră! Ai plecat aşa repede! E noapte, e primăvara, e soare şi lumină în suflet şi totuşi, un ungher se ascunde neîncetat, nedorind sau neştiind cum să rămâna în lumină. oare cum îsi trăieşte viaţa mica mea domnişoara de altădată? Eşti fericită? Zâmbeşti? Plângi? Iubeşti? În faţa acestor întrebări rămân neputincioasă, ca in faţa mării care nu vrea să mă asculte şi strică mereu castelul meu de nisip. Şi eşti încă atât de copilă, draga mea! Ai ales să pleci şi eu n-am ştiut decât să-mi adun lacrimile în buzunarul ascuns al sufletului, ca să nu vezi şi să nu-ţi frâng zborul tău către viaţă. Ai grijă însă, ai grijă ca zborul tău să nu se frângă pentru că ai fost prea grăbită să zbori către alte zări, mai ademenitoare şi mai luminoase decât păreau cele din casa părinţilor tăi. (Florentina Coman- Pentru tine, domnişoară! )